Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galați a găzduit, vineri, 28 septembrie, în premieră, reuniunea trimestrială a producătorilor navali din România – ANCONAV. 

Bogdan Grecu, directorul General al ArcelorMittal Galați – Skopje, a declarat că ArcelorMittal Galaţi a fost onorat să îşi deschidă porțile pentru aceștia.
“Industria navală reprezintă un segment – cheie în portofoliul nostru de clienți. Suntem fericiți să putem împărtăși cu constructorii de nave atât succesele transformării noastre, cât și ambițiile legate de viitor”, a spus Bogdan Grecu.

Produse dedicate pentru industria navală

“Căutăm să oferim utilizatorilor de tablă navală cele mai bune pachete personalizate de soluții tehnice și logistice pentru proiectele pe care șantierele navale le derulează. Suntem gata să propunem noi mărci de oțel, potrivite cu cerințele din ce în ce mai provocatoare ale industriei navale”, a declarat Bogdan Ifrim, Director de Vânzări și Marketing al Combinatului.
Reprezentanții industriei navale s-au reunit pentru întâlnirea trimestrială a asociației profesionale a producătorilor navali și au vizitat Furnalul nr. 5, recent modernizat în urma unui pachet investițional de peste 120 de milioane de euro, Oțelăria – în modernizare acum – precum și Laminorul de Tablă Groasă nr. 2.

 

Articolul precedentUn nou focar de pestă porcină confirmat la marginea Galaţiului
Articolul următorDouă accidente rutiere cu două victime, pe şoselele judeţului