La data de 4 iunie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi alimentat autoturismul la o stație de carburanți, din municipiul Galați, și ar fi refuzat să plătească. 

La fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, un bărbat,  de 46 de ani, stabilind că, după alimentarea autoturismului, bărbatul nu a părăsit incinta stației de carburanți, intenționând să achite contravaloarea carburantului.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică,  a fost testat alcoolscop,  valoarea rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată,  în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reținut, fiind cercetat într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Ca urmare, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMai multe judeţe din ţară, vizate de un nou Cod Galben
Articolul următorFoto: Accident pe DN24