În cursul nopții de 7/8 iulie 2023, în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Galați, în timpul activităților de serviciu, a observat în trafic, pe strada Serei, din municipiul Galați, un autoturism care se deplasa spre strada Traian, iar conducătorul auto a încercat să evite polițiștii, schimbând direcția de deplasare.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului și a procedat la oprirea acestuia pe strada Colonel Nicolae Holban. A fost identificat conducătorul auto, fiind vorba de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Galați și s-a procedat la testarea acestuia pentru consumul de alcool și de droguri. În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă, în cel de-al doilea caz a fost evidențiat în mod pozitiv consumul de THC-5 (Canabis), motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

De asemenea, s-a stabilit că tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la controlul autoturismului au fost găsite două pungi din plastic, în care se aflau substanțe vegetale, tip muguri de culoare verde gălbuie, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

La data de 8 iulie, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de persoana în cauză, iar, ulterior, la aceeași dată, după prezentarea atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cât și la Judecătoria Galați, a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați, iar cercetările vor fi continuate atât de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Galați, precum și de cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentȘoferi depistați sub influența substanțelor psihoactive pe străzile din județul Galați
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET