Un bărbat din Smârdan a fost reținut de Poliție, pentru 24 de ore, pentru că a blocat un drum județean. Va ajunge în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au reținut un bărbat, de 51 de ani, din comuna Smârdan, bănuit de comiterea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice. Din cercetări, a reieșit că, în data de 31 octombrie, în jurul orei 13.30, bărbatul ar fi așezat pe mijlocul D.J. 255C, în localitatea Mihail Kogălniceanu, o canapea extensibilă și două plăci metalice de gard, blocând circulația autovehiculelor. La momentul sosirii polițiștilor la fața locului, acesta se afla pe partea carosabilă, însoțit de un câine de talie mare, pe care îl ținea în lanț, pentru a împiedica persoanele care ar fi încercat să elibereze drumul”, precizează IPJ Galați.

Bărbatul, care se afla sub influența alcoolului, a fost imobilizat de polițiști, fiind ulterior reținut, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentFemeia care și-a pus amantul să-l bată pe soțul ei italian, condamnataă în primă instanță al 20 de ani de închisoare
Articolul următorUn gălățean, în vârstă de doar 18 ani, a crezut că la adăpostul întunericului nu îl observă nimeni cu un cuțit asupra sa