Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea o autoutilitară, deşi permisul acestuia de conducere fusese reținut de polițiști pentru alte abateri de la regimul rutier.

În data de 11 martie a.c., în jurul orei 21.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă,  un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași,  aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DN 26, pe raza localităţii Vlădești – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autovehicul, înmatriculat în România, condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul autoutilitarei nu a fost în măsură să prezinte un permis de conducere, motivând că nu îl are asupra sa. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul deţine permis de conducere corespunzător categoriei, dar că figurează în baza de date cu mențiunea ”restricții – reținut”.

”În cauză colegii noștrii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun” a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Galaţi, comisar de poliție Sorin Ene. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentA fost stabilit programul play-off-ului și play-out-ului din Liga 2
Articolul următorProcurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a 13 lucrători vamali și 14 agenți ai poliției de frontieră