În judeţul Galaţi se vor construi sau extimde reţele de apă şi canalizare în valoare de 22 milioane de euro, operatorul regional Apă Canal anunţând semnarea a două contracte, care cuprind municipiul Galaţi şi comuna Smârdan, respectiv, comunele Cosmeşti, Movileni şi Matca.
Investiţiile se ridică la 102 milioane de lei (peste 22 milioane de euro) şi sunt derulate prin proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020, cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
La Cosmeşti, Movileni şi Matca, lucrările vor fi realizate de asocierea de firme Rotary Constructii SRL – Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93 SA. Valoarea contractului este de circa 51 milioane de lei, fără TVA, din care 37,7 milioane de lei, fără TVA, reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Şi contractul de la Galaţi – Smârdan a fost adjudecat de aceeaşi asociere de firme, din valoarea totală, de 102,6 milioane de lei, fără TVA, 76 milioane de lei fiind finanţarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană.
În acelaşi timp, la începutul lunii, s-a semnat un contract similar, pentru aglomerările Pechea si Lieşti, în valoare de 65,4 milioane de lei, fără TVA, de care se va ocupa asocierea Hidroconstrucţia SA – Eco Aqua Design SRL.
Cele trei lucrări vor fi finalizate în intervale de timp cuprinse între doi ani şi doi ani şi jumătate.