„Regina toamnei, crizantema” revine a 16-a oară la Galaţi

Expoziţia va fi deschisă în perioada 19-21 octombrie, între orele 9.00 și 17.00

„Regina toamnei, crizantema” revine, astăzi, pentru a 16-a oară la Galaţi, în cadrul unei expoziţii temporare găzduite de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Vernisajul expoziţiei devenite tradiţie la Galaţi este programat la ora 12.00. Alături de gazde, vor participa peste 20 de firme de profil, producători şi meşteri artizani. Potrivit unui comunicat al instituției organizatoare, Grădina Botanică a muzeului va expune soiuri horticole, cu valoare ştiinţifică şi ornamentală, iar invitaţii vor avea la vânzare crizanteme şi tufănele.

Supranumită „floarea orientului” sau „floarea vieţii”, crizantema este una dintre cele mai graţioase plante cu origini asiatice. Potrivit unei vechi zicale chinezeşti, „cei ce doresc să fie fericiţi toată viaţa trebuie să cultive crizanteme”, aceste flori fiind asociate cu vârsta înaintată şi cu înţelepciunea.

Expoziţia „Regina toamnei, crizantema”va putea fi vizitată timp de trei zile, în perioada 19-21 octombrie, între orele 9.00 și 17.00.

Articolul precedentAstăzi, la Galaţi şi Tecuci, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Articolul următorPreotul beat care a ucis un om cu maşina nu va face închisoare