Update: Sesizarea a fost făcută cu privire la 4 bărbați, dar, din primele verificări, se pare că ar fi vorba doar de doi bărbați, care au și fost prinși de polițiști. Cele două tinere vor fi aduse la Galați pentru audieri. Se va stabili ulterior dacă au fost victimele altor infracțiuni. Cercetările sunt coordonate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Cei doi indivizi doi indivizi ar face parte dintr-o reţea internaţională de carne vie.

Aceştia ar fi venit din Olanda, de unde și cele două victime se întorseseră în urmă cu o săptămână, şi unde ar fi practicat prostituţia.

Cel mai probabil, suspecţii făceau parte din reţeaua care le-ar fi traficat pe fete peste graniţă, iar intenţia lor era să le transporte înapoi împotriva voinţei lor. Poliţiştii gălăţeni aveau informaţii despre ora şi zborul care i-ar fi dus înapoi pe toţi patru în Olanda. Şi au transmis datele colegilor din Bucureşti care depistaseră maşina în parcarea unui hotel din sectorul 2 al Capitalei. Aici, indivizii închiriaseră două camere doar pentru o noapte.

Când au ieşit din hotel, gata să plece spre Aeroportul Otopeni, toți 4 au fost puși pe burtă și încătușați.

Luni, 18 iulie a.c., în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, din municipiul Galați, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu fiica sa, de 27 de ani, și o altă tânără, de 24 de ani, în locuință ar fi intrat patru bărbați, care le-au luat pe cele două tinere, împotriva voinței lor și le-au urcat într-o mașină după care au plecat într-o direcție necunoscută.

În baza sesizării, a fost întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma activităților investigative specifice efectuate de polițiști, cu sprijinul D.O.S. din cadrul Poliției Române și al Poliției Capitalei, în cursul acestei zile, doi dintre cei patru bărbați au fost depistați, pe raza municipiului București, împreună cu aceștia fiind găsite și cele două tinere, conform informațiilor furnizate de IPJ Galați.

Cercetările sunt continuate pentru identificarea și capturarea tuturor suspecților

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentFC Braşov, remiză cu Oțelul, într-un meci amical
Articolul următorFOTO Turiști rătăciți, recuperați din Munții Măcinului