Electrificarea unui sector de cale ferată, modernizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată, a 14 poduri şi a patru podeţe reprezintă principalele obiective de mare infrastructură feroviară aflate deja în derulare pe raza judeţului Galaţi, anunţă prin intermediul unui comunicat de presă deputatul PNL, Onuţ Valeriu Atanasiu.

„În primul caz este vorba de electrificarea liniei Doaga – Tecuci – Barboşi, obiectiv aprobat iniţial printr-un decret al Consiliului de Stat din 1988. În 1996 au fost finalizate lucrările pe ruta Doaga – Tecuci (12 km), fără finalizarea lucrărilor la echipamentele de electroalimentare a liniei de contact. În perioada 2001 – 2003 s-au reproiectat soluţiile tehnice de execuţie la majoritatea obiectivelor neterminate. Valoarea obiectivului a fost evaluată la 99,4 milioane dolari, la nivelul lui 2002. Conform Ministerului Transporturilor, s-a ajuns ca, în prezent, să mai fie de executat din acest obiectiv lucrări în valoare de 5 milioane de lei, fără TVA, cu termen de finalizare 2023“, precizează deputatul Onuţ Valeriu Atanasiu.

Potrivit deputatului liberal, pe raza Regionalei CF Galaţi, în prezent, se preconizează modernizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată.

„În prezent, pe raza Regionalei CF Galaţi se preconizează modernizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată, acestea urmând a fi stabilite conform priorităţilor propuse de proiectant. Contractul de proiectare este deja în derulare, are drept termen de finalizare luna decembrie a acestui an iar costul contractului este de 1,4 milioane de lei, fără TVA. Mai este vizată reabilitarea a 14 poduri şi 4 podeţe. Valoarea contractului, aferent elaborării studiului de fezabilitate, este de 1,8 milioane de lei fără TVA, cu termen estimat de finalizare aprilie 2022“, mai spune deputatul PNL în comunicatul de presă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPrimarul Galațiului în delegația PSD la consultările de la Cotroceni
Articolul următorEuroparlamentarul PPU (social-liberal) Maria Grapini, solicită sprijinul Comisiei Europene: Este inadmisibil ca familii întregi să stea în frig, în această iarnă!