Prins la volan aproape în comă alcoolică, a refuzat testarea la spital. Astfel, un gălățean de de 35 de ani s-a ales cu dosar penal pentru două fapte.

Pe 12 martie a.c., în jurul orei 22,55, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au oprit în trafic, pe D.J. 255C, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă.

Polițiștii au constatat că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 35 de ani, din municipiul Galați. Cum acesta emana halenă alcoolică, l-au testat cu aparatul etilotest.  Valoarea înregistrată era uriașă, de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu alte cuvinte, șoferul era în pragul comei alcoolice, motiv pentru care nu reușise, dealtfel, să păstreze direcția.

În continuare, bărbatul a fost condus la un spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă aici a refuzat prelevarea de mostre biologice.

Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală atât pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cât și pentru refuzul prelevării de mostre biologice.

Articolul precedentVoleibaliștii de la Arcada au câștigat mai greu decât o arată scorul
Articolul următorDoi vasluieni, prinși la furat fier din banda transportoare a Combinatului