Doi vasluieni, prinși la furat fier din banda transportoare a Combinatului ArcelorMittal Galați. Componentele au fost recuperate. 

Pe 12 martie a.c., în jurul orei 14.00, o patrulă de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție a depistat, în flagrant, doi hoți de fier. Aceștia, un bărbat de 44 de ani și un minor de 17 ani, sunt, ambii, din județul Vaslui. Au fost surpinși în timp ce sustrăgeau componente din structura metalică a benzii transportoare Tirighina, aparținând Combinatului ArcelorMittal Galați.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru furt calificat. Bunurile sustrase, respectiv, 14 suporți și 8 role metalice, au fost recuperate și lăsate în custodia societății comerciale căreia îi aparțineau.

Articolul precedentPrins la volan aproape în comă alcoolică, a refuzat testarea la spital
Articolul următorDepozit de țigări de contrabandă într-un magazin sătesc