Primăria va plăti peste zece milioane de euro, în următorii patru ani, pentru iluminatul public şi festiv al oraşului.
Administraţia locală a scos la licitaţie un contract cu o valoare maximă estimată de peste 48 de milioane de lei cu TVA – 10,4 milioane de euro, pentru mentenanţa iluminatului public şi realizarea iluminatului festiv, în următorii patru ani.
Motivul iniţierii licitaţiei este că, peste doar trei luni, contractul încheiat de Primăria municipiului Galaţi cu SC Flash Lighting Service SA Bucureşti, operatorul care trebuie să întreţină funcţionarea reţelelor de iluminat public, se încheie.
În aceste condiţii, dacă nu se găseşte alt furnizor, oraşul ar putea rămâne complet pe întuneric, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, până pe 21 decembrie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele din partea operatorilor interesaţi. Contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din oraş are o valoare estimată între 29,1 milioane de lei cu TVA şi 48 de milioane de lei cu TVA.
Ce i se cere furnizorului de servicii
Câştigătorul licitaţiei va trebui să exploateze şi să întreţină sistemul de iluminat public (iluminat stradal rutier şi pietonal, iluminat ornamental şi arhitectural). Potrivit contractului, „garantarea permanenţei în funcţionare a iluminatului public” se numără printre cerinţe.
Obligatorie este şi „realizarea unui dispecerat şi a unităţii de intervenţie cu funcţia de monitorizare permanentă a reţelelor electrice de iluminat public”. Se doreşte astfel reducerea timpului necesar remedierii disfuncţionalităţilor sau avariilor din întregul sistem de iluminat public. Contractorul ar trebui să asigure şi „reducerea cheltuielilor de întreţinere şi exploatare, a costurilor aferente – materiale, consumabile”.
Dacă va fi găsit un doritor, acesta se va ocupa şi de „realizarea iluminatului ornamental festiv de sărbători (pascale, de iarnă) şi de ziua municipiului Galaţi”.
Se pare că municipalitatea a aflat că ieftin nu înseamnă şi bun, fiindcă acum criteriul de atribuire nu va mai fi „preţul cel mai scăzut”, ci „cel mai bun raport calitate – preţ”.
Contractul se va încheia pe o perioadă de patru ani, putând fi prelungit cu maxim doi ani.
Ce se doreşte de la ofertanţi
Media cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani (2015, 2016, 2017) a ofertanţilor trebuie să fie minim de 30.000.000 de lei. Ei trebuie să facă dovada deţinerii unei dotări tehnice minime. Printre utilajele pe care este nevoie să le deţină se numără: cel puţin trei autospeciale cu braţ ridicător telescopic cu operare la înălţime de 16 metri, compactor mecanic, autobasculantă de minimum 3,5 tone. Mai au nevoie de freză pentru tăiat asfalt şi beton, dar şi de automacara necesară pentru montarea stâlpilor din beton sau metalici.
Contractul cu SC Flash Lighting Service SA Bucureşti, care se ocupă acum de întreţinerea iluminatului public din Galaţi, a fost încheiat în iunie 2018 pentru opt luni. Misiunea operatorului este să se asigure că sistemul funcţionează şi să intervină prompt acolo unde sunt semnalate avarii. Gălăţenii care vor să sesizeze lipsa iluminatului public o pot face la numărul de telefon 0751.586.462.