UPDATE. Cu două ore înainte de închiderea secţiilor de votare, prezenţa la referendumul pentru revizuirea Constituţiei era de numai 16,39 la sută în judeţul Galaţi, sub media naţională care a ajuns, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central, la 18,87 la sută. În judeţul nostru au votat, până la ora 19,00, 85.703 persoane, dintre care 77.932 pe listele permanente, 6.921 pe listele speciale, iar 850 cu ajutorul urnei mobile. În municipiul Galaţi, numărul total al votanţilor se ridică la 37.856 de persoane, reprezentând 14,49 la sută din numărul total al alegătorilor aşteptaţi la urne – 261.249. Marea majoritate a participanţilor la referendum, 35.653, s-au regăsit pe listele permanente, semn că au votat la secţia la care erau arondaţi, potrivit domiciliului. Pe listele suplimentare au votat 1.635 de persoane, iar urna mobilă a ajuns la 568 de alegători.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
UPDATE. Cu o prezenţă la vot de 13,04 la sută, judeţul Galaţi se menţine sub media pe ţară a participării la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, conform datelor raportate de preşedinţii secţiilor de votare la ora 16,00 şi centralizate la Biroul Electoral Central. În judeţ, au votat 68.157 de persoane, în condiţiile în care erau aşteptate la urne 522.583. Dintre votanţi, 61.766 s-au regăsit pe listele permanente, 5.679 au votat pe listele speciale, iar 712 au avut nevoie de urna mobilă. Dacă până acum municipiul Galaţi înregistra o prezenţă la vot superioară celei judeţene, situaţia s-a schimbat. Astfel, în oraş, prezenţa la vot la ora 16,00 era de doar 12,35 la sută. Mai exact, au votat, în total, 32.288 de persoane, dintre care 30.328 pe listele permanente, 1.423 pe listele suplimentare, iar 537 cu urna mobilă.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
UPDATE. Prezenţa la urne în judeţul Galaţi a ajuns la 10,47 la sută, conform datelor raportate de preşedinţii secţiilor de votare la ora 13,00 şi centralizate la Biroul Electoral Central. Numărul celor care şi-au exercitat dreptul de a alege la referendumul pentru modificarea Constituţiei se ridică la 54.753, dintre care 49.564 figurează pe listele permanente, 4.589 au semnat pe listele speciale, iar 600 au avut nevoie de urna mobilă. În municipiul Galaţi, până la ora 13,00, au votat 27.789 de cetăţeni. Dintre aceştia, 26.052 sunt încrişi pe listele permanente, 1.230 au votat pe listele suplimentare, iar 507 au solicitat şi primit urna mobilă. Participarea la vot în municipiu este de 10,63 la sută.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
Prezenţa la referendum a ajuns în judeţul Galaţi la 6,34%. După redeschiderea urnelor, la ora 7.00, şi până la ora 10.00, când s-a făcut prima centralizare a datelor, participarea la scrutin a crescut de la 4,76 la sută, cât s-a înregistrat sâmbătă la ora 21,00, la 6,34 la sută.
În cele 436 de secţii de votare organizate în judeţul Galaţi pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, numărul total al participanţilor la referendum a ajuns la 33.167 de cetăţeni. Dintre aceştia, 29.589 sunt alegători înscrişi pe listele electorale permanente, 2.997 au semnat pe listele suplimentare, iar 581 şi-au exercitat dreptul de vot cu ajutorul urnei mobile.
Potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central, în municipiul Galaţi, se înregistrează o prezenţă la scrutin de 7,05 la sută, în condiţiile în care, aseară, la închiderea secţiilor de votare era de 5,82 la sută. Mai exact, până la ora 10,00, au trecut pragul secţiilor de votare, în total, 18.427 de persoane. Conform listelor electorale permanente, în judeţul nostru sunt 522.583 de persoane cu drept de vot, iar în municipiul Galaţi – 261.249.