Pompierii nu au putut folosi un hidrant din comuna gălăţeană Cuza Vodă, pentru a stinge incendiul izbucnit la o bucătărie de vară, fiindcă acesta fusese vandalizat.

Pompierii au fost solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei locuinţe, la o bucătărie de vară. Până la sosirea autospecialei, localnicii s-au mobilizat pentru a ajuta la stingerea incendiului.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj al ambulanţei, care i-a acordat îngrijiri medicale proprietarei casei în curtea căreia a izbucnit incendiul. Femeia, care suferise un atac de panică, a fost transportată la spital.

Pompierii au avut nevoie de întăriri din cauză că hidrantul aflat în apropiere fusese vandalizat. Mai exact, hoţii au furat o garnitură, iar maşina de pompieri nu s-a putut alimenta de la hidrant, motiv pentru care a fost solicitată în sprijin o a doua autospecială.
În ciuda intervenţiei prompte, incendiul s-a extins şi la acoperişul unei magazii.

„Incendiul nu s-a extins la imobilul de locuit al femeii. Flăcările au distrus 150 de metri pătraţi de acoperiş de la o bucătărie şi o magazie de lemne. Cauza probabilă a incendiului a fost un coş metalic de fum, care era defect sau nu a fost protejat faţă de materialele combustibile ale acoperişului”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Incendiul a fost lichidat cu ajutorul celor două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi cu sprijinul localnicilor, după aproximativ o oră.

Articolul precedent170 de preşedinţi ai secţiilor de votare din judeţul Galaţi s-au retras
Articolul următorEvidenţa Persoanelor Galaţi eliberează buletine şi în zilele de referendum