Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Galaţi, judecătorul Răzvan Dicu, în total 170 de preşedinţi ai birourilor celor 436 de secţii de votare din judeţul Galaţi s-au retras, din diverse motive.

A fost nevoie de patru trageri la sorţi succesive, care au avut loc până astăzi, pentru desemnarea preşedinţilor secţiilor de votare organizate în judeţul Galaţi la Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, din 6 şi 7 octombrie 2018.

Duminică, după prima tragere la soţi, se înregistraseră deja 113 cereri de retragere, iar ulterior numărul a crescut.
Motivele invocate de către demisionari sunt fie medicale, fie personale. Unii susţin, de exemplu, că nu au cu cine să-şi lase copiii în cele două zile de referendum. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât nu există locţiitori, deci nu le poate ţine nimeni locul în caz că sunt nevoiţi să plece pentru o perioadă din secţia de vot.
Preşedinţii sunt traşi la sorţi de pe o listă cu aproximativ 1.800 de persoane care constituie Corpul experţilor electorali, listă gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă. Preşedinţii pot demisiona până în ziua votului, urmând să fie înlocuiţi.
Conform legii, birourile secţiilor de votare sunt formate dintr-un preşedinte şi maximum şase reprezentanţi ai partidelor politice, dar pot funcţiona şi cu un preşedinte şi un membru.

Articolul precedentBursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în Galaţi şi Tecuci
Articolul următorPompierii nu au putut folosi un hidrant, fiindcă fusese vandalizat