Poliţiştii locali din Galaţi au dat peste 11.500 de amenzi, în valoare totală de 2 milioane de lei, în acţiunile pe care le-au întreprins în primul semestru al anului 2018.
În acelaşi timp cu cele 11.541 de sancțiuni contravenționale, aplicate la nivelul municipiului Galați, polițiştii locali au constatat 165 de fapte cu caracter penal și au confiscată marfă în valoare de peste 17.000 lei.
Pe componenta de Ordine Publică, oamenii legii din cele cinci secții de Poliție Locală au aplicat 7.143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 784.026 de lei, şi au constatat în flagrant 100 de fapte cu caracter penal. Cele mai multe amenzi au fost date pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de alcool, curățenia localității şi parcări neregulamentare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au constatat şi aplicat 3.136 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 809.440 de lei. În primul semestru, polițiștii din cadrul acestui serviciu au constatat șase fapte cu caracter penal.
S-au confiscat 37.760 de țigarete şi 68 de litri de băuturi alcoolice
La Serviciul Intervenție Rapidă și Transport Valori, în primele șase luni ale anului 2018, polițiștii locali au aplicat 120 de sancțiuni, în valoare de 29.430 de lei, şi au înregistrat 40 de infracţiuni cu caracter penal. Un număr de 152 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 140.000 lei, au aplicat în primul semestru polițiștii din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale şi Evidenţa Persoanelor au aplicat, în primele şase luni, 845 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 176.000 lei. În 133 dintre cazuri, ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea mărfii, produse în valoare de peste 12.000 lei (37.760 de țigarete de diferite mărci, 68 de litri de băuturi alcoolice, 472 kg produse de origine animală, 813 kg produse agroalimentare etc.).
La rândul lor, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au constatat 145 de contravenţii şi au aplicat amenzi în valoare de peste 150.000 lei. Ca măsuri complementare, în 23 de cazuri s-a hotărât sistarea lucrărilor, în 116 situații s-a dispus intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire, iar în alte 11 cazuri s-a luat decizia desființării construcţiilor executate ilegal şi aducerea terenului la starea iniţială.