Un adolescent dintr-o comună brăileană şi-a pierdut viaţa într-un accident provocat de prietenul său, care s-a urcat la volan unui autoturism beat şi fără permis, pentru a-şi plimba amicii.

Tragedia s-a petrecut sâmbătă spre duminică, puţin după miezul nopţii, pe un drum agricol din comuna Jirlău, localitate situată în apropierea graniţei cu judeţul Buzău. Conform poliţiştilor din Făurei şi celor de la Rutieră, care s-au ocupat de caz, un tânăr de 18 ani, din Jirlău, conducea un autoturism pe continuarea unui drum din localitate, dinspre râul Buzău spre comună. După circa 300 de metri de la intrarea pe acest drum de exploataţie agricolă, autoturismul a ieşit în decor, pe partea stângă a sensului de mers.

În urma accidentului, un minor în vârstă de 16 ani, din Jirlău, şi-a pierdut viaţa. Ceilalţi trei pasageri din autoturism, cu vârste de 15 şi 16 ani, au scăpat nevătămaţi şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Şoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost depistat în scurt timp de poliţişti, pe raza localităţii. Testul cu aparatul Drager a relevat că adolescentul avea o alcoolemie de 0,85 mg/l în aerul expirat. De asemenea, tânărul nu deţinea permis pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii brăileni au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Articolul precedentOţelul a remizat cu Metalul Buzău, în primul meci amical disputat la Galaţi
Articolul următorPoliţiştii locali din Galaţi au dat 11.500 de amenzi, în primul semestru al anului