15 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 48 de ore, de către forțele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a  infectării cu virusul Sars Cov 2.

Datorită creșterii numărului de infectări în rândul populației atât la nivel național, dar și la nivelul județului Galați, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au intensificat activitățile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, la persoanele aflate în carantină, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului, dar și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1065 de persoane și 70 de societăți comerciale.

Totodată, polițiștii au controlat 471 de locații (domiciliile persoanelor/ locațiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 196 de mijloace de transport persoane.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că un număr de 8 persoane nu respectau măsura carantinării, fiind sancționate contravențional cu amendă.

Au fost aplicate un total de 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

În perioada următoare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGălățeni amendați în Constanța pentru nerespectarea carantinei
Articolul următorCS Făurei învinsă pe teren propriu de Sporting Liești