În contextul organizării Crosului olimpic pe Faleza inferioară a Dunării, din municipiul Galați, polițiștii, jandarmii și specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați au fost alături de participanții și organizatorii acestui eveniment.

Pe lângă măsurile specifice de menținere a ordinii și siguranței publice, în vederea desfășurării în bune condiții a acestui cros, scopul acțiunii l-a reprezentat creșterea gradului de conștientizare, cu precădere  a tinerilor, cu privire la riscurile și consecințele asociate traficului și consumului de droguri. Totodată, oamenii legii au distribuit materiale cu recomandări în vederea prevenirii furturilor din locuințe, a violenței  domestice și a fraudelor comise în mediul online și le-au amintit celor prezenți că adoptarea unei conduite preventive reduce considerabil riscul de victimizare.

Cei mai mici participanți au primit informații referitoare la siguranța lor în mediul virtual și măsurile preventive pe care ar trebui să le respecte pentru a fi în siguranță în vacanța de vară și nu numai.

În vederea diseminării mesajelor preventive către un număr cât mai mare de gălățeni, astfel de acțiuni de informare vor fi organizate pe tot parcursul sezonului estival.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVictoria Traian și Unirea Braniștea se întâlnesc în manșa tur a barajului pentru promovarea în Liga a 3-a
Articolul următorA murit actorul Valentin Uritescu