Peste 8.000 de gălăţeni au primit bani de la Primărie ca să-şi pună centrale termice, conform situaţiei prezentate de municipalitate marţi, 28 august.

Programul derulat de Primăria Galaţi prevede acordarea unui ajutor financiar în valoare de 3.000 de lei, pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de producere a căldurii şi apei calde. Gălăţenii sunt sprijiniţi şi încurajaţi să devină independenţi din punct de vedere termic, în condiţiile în care actualul sistem centralizat de termoficare este ineficient şi urmează să fie închis.

Anul acesta, până marţi, 28 august, au fost depuse 2.212 dosare în vederea obţinerii ajutorului financiar, au fost transmise 1.613 dispoziţii de plată şi s-au făcut efectiv plăţi către 617 solicitanţi. Anul trecut, aproximativ 7.700 de gălăţeni au beneficiat de ajutorul financiar de 3.000 de lei.

Gălăţenii care doresc să primească ajutorul financiar de 3.000 de lei au la dispoziţie cinci centre unde îşi pot depune dosarele: în Centru (la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială – strada Fraternităţii), în Micro 39C (sediul Taxe şi Impozite, bloc J5), în Micro 18 (sediul Taxe şi Impozite, bloc E4), la sediul Calorgal (fost Apaterm) şi la sediul Ecosal (Prelungirea Brăilei).

Conform Calorgal, societatea de distribuţie a agentului termic, în martie mai erau în jur de 18.000 de apartamente conectate la sistemul public, iar în iulie rămaseseră în jur de 14.000. În municipiul Galaţi sunt aproximativ 98.000 de apartamente.

Articolul precedentEchipa de handbal feminin CSU Danubius trece la CSM Galaţi cu lotul subţiat
Articolul următorEchipa de hochei a Galaţiului s-a înscris în campionat, sub brandul CSM