Peste 79 la sută dintre gălățenii care au votat au răspuns „Da” la referendum, în jur de 15 la sută au spus „Nu”, iar circa 5,7 la sută şi-au anulat votul.
40.041 de cetăţeni care au votat în judeţul Galaţi la alegerile europarlamentare au refuzat să răspundă la cele două întrebări ale referendumului naţional pentru Justiţie. Peste 79 la sută dintre cei care au participat însă la scrutin au răspuns cu „DA”.
Biroul Electoral Judeţean Galaţi a finalizat centralizarea voturilor exprimate la referendumul pentru Justiţie, scrutin care a avut loc duminică, 26 mai, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European.
Potrivit datelor oficiale, 191.622 de cetăţeni, adică 36,61 la sută dintre cei de pe listele electorale, au votat la referendum. Numărul total al votanţilor de la europarlamentare a fost de 231.663 de alegători.
Iată ce au răspuns alegătorii referendumului, care au primit obligatoriu ambele buletine de vot.
Întrebarea nr. 1
La întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”, 151.529 de votanţi, adică 79,07 la sută, au răspuns „DA”. Alţi 29.163, reprezentând 15,21 la sută au pus ştampila pe „NU”, iar 10.930, însemnând 5,70 la sută, şi-au anulat votul.
Întrebarea nr. 2
„Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?” a fost cea de-a doua întrebare a scrutinului.
151.743 de alegători, cu 214 mai mulţi decât la prima întrebare, au răspuns „DA”. Aşa se face că procentul răspunsurilor pozitive se ridică la 79,18 la sută.
28.821 de alegători, cu 342 mai puţini decât la prima întrebare, au răspuns „NU” . Procentul celor care, prin răspunsul lor, sunt de acord ca Guvernul să adopte ordonanţe de urgenţă pe Justiţie este de 15,04 la sută.
Potrivit datelor oficiale, 11.058 de participanţi la referendum, adică 5,7 la sută, şi-au anulat buletinul de vot aferent celei de-a doua întrebări, cu 128 mai mulţi decât cei care şi-au anulat votul la prima întrebare.
În ansamblu, gălăţenii, luând parte la referendum, au contribuit la validarea lui şi s-au pronunţat clar împotriva corupţiei.