Care of a patient

Peste 2.300 de gălăţeni sunt răciţi, potrivit statisticilor oficiale. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt copii şi adolescenţi.  

În ultima săptămână, 2.364 de pacienţi gălăţeni de toate vârstele au ajuns la medic având simptome specifice infecţiilor respiratorii.

Cei mai mulţi pacienţi, 760, sunt preşcolari şi elevi mai mici de 14 ani. Tot copiii, dar cu vârste între 2 şi 4 ani, sunt şi cei mai afectaţi de pneumonii.

Din cele 187 de cazuri cu asemenea diagnostic identificate la nivelul judeţului în ultimele zile, 61 aparţineau acestei categorii de vârstă.

Conform raportărilor, judeţul Galaţi a înregistrat între 21-27 octombrie un număr de  afecţiuni respiratorii cu 1,7 la sută sub media naţională.

De la începutul lunii octombrie, în judeţul Galaţi au fost înregistrate 9.200 de cazuri de viroze şi 734 de pneumonii. Autorităţile consideră că aceste cifre se situează în parametri normali.

Articolul precedentA condus cu viteză şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului
Articolul următorUn parchetar din Galați, terorist internațional în India