Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi fals.

În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania, S.A., cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.

Deoarece polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, au efectuat un control amănunțit, în urma căruia au descoperit, în portofelul său, un permis de conducere cu însemnele autorităților din România si fotografia acestuia imprimată, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere fals cu ajutorul unei persoane cunoscute prin intermediul unei rețele de socializare, în schimbul sumei de 300 de euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCristian Rizea, la Culisele Statului Paralel: „Am decis să mă bat cu acest sistem mafiot condus de Dodon și Plahotniuc”
Articolul următorEvoluția pandemiei în România în ultimele 24 de ore