Pe strada Basarabiei, o bandă rezervată pentru transportul în comun. Începând de ieri, pe tronsonul cuprins între Piaţa Centrală (capăt de linie tramvai) şi strada Basarabiei, se montează separatoare de sens.
Operaţiunea este executată de firma Tancrad, care a câştigat contractul în valoare de 76.055,02 de lei (fără TVA).
Din acest motiv, traficul este îngreunat, iar șoferii nu sunt deloc fericiți. Nici perspectiva îngustării străzii nu-i mulțumește, după reabilitare, strada Traian fiind una dintre cele mai folosite din oraș.
Normele europene impun această modificare, spune primarul
Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a declarat că banii europeni vin cu această condișie: „Fondurile europene pe care le-am accesat impun o astfel de abordare, de a crea o bandă unică de transport pentru mijloacele de transport în comun. Pe această bandă vor putea circula şi taxiurile”.
Potrivit Primăriei, separatoarele se vor monta până pe 8 martie. La intersecția cu strada Eroilor și strada Serei, sensurile de mers nu vor fi prevăzute cu separatoare de sens, astfel încât să se poată intra în intersecții.
Cât despre circulația din zonă, primarul crede că, dacă nu se va mai parca pe banda I, nu vor fi probleme: „Acolo sunt parcate maşini nonstop. Însă, preţ de doi ani de zile, în care strada respectivă a fost în prefaceri, nu s-a putut parca absolut deloc, n-a avut nimeni acces. Trageţi dumneavoastră concluziile dacă doar locurile acelea de parcare există!”.
Rămâne ca Poliția Locală să aibă în vedere zona, poate se reușește disciplinarea șoferilor. Dacă nu, strada Traian va fi iar gâtuită, ca înainte de refacerea ei.