Polițiștii rutieri au constatat 2017 contravenții și 10 infracțiuni, în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

 

Acțiunea la care au participat polițiștii din cadrul structurilor de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați, având sprijinul polițiștilor din județele Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Vaslui și Bacău s-a desfășurat în perioada 30.10.2018 – 01.11.2018, pe raza județului Galați.

În cadrul acţiunii au fost constatate 2017 contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, dintre care 671  pentru neportul centurii de siguranță și  401 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 579.295 lei.

76 de permise de conducere au fost reţinute

Au fost reținute în vederea suspendării 76 permise de conducere, dintre care 12 pentru consum de alcool, 25 pentru neacordare prioritate pietoni, 11 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric.

De asemenea, au fost retrase  61 certificate de înmatriculare și 18 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Cinci persoane, prinse conducând fără permis

În cadrul acţiunii au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier , dintre care 5 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere,  4 infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și 1 infracțiune de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Astfel, la data de 31.10.2018, în jurul orei 12,25, un bărbat de 52 de ani din Republica Moldova, a condus un autocamion tractând o semiremorcă, pe strada Alexandru Măcelaru din municipiul Galați, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. După efectuarea analizei probelor recoltate, a rezultat o valoare de 1,50 g/l alcool pur în sânge. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 13,20, un tânăr  de 25 de ani, a condus autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 118 km/h. A fost sancționat contravențional cu 1450 lei și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Articolul precedentCamera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Galaţi a organizat Topul firmelor gălăţene 2018
Articolul următorUn nou focar de pestă porcină africană în judeţul Galaţi, la Independenţa