SC Oțelul Galați a jucat miercuri un nou meci amical în actuala perioadă de pregătire. Jucătorii pregătiți e Dorinel Munteanu au jucat în Ilfov pe terenul celor de la Concordia Chiajna, echipă aflată pe locul 4 în Liga a 2-a. Meciul de la Chiajna s-a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-2).

Francois Yabre a deschis scorul în minutul 11, iar avantajul a fost dublat două minute mai târziu de Vasile Jardan. După pauză Concordia a egalat prin golurile marcate de Paul Batin, în minutul 71, și Azdren Llullaku, în minutul min. 77, dintr-un penalty obținut de Batin.

SC Oțelul Galați a început cu formula: Dur-Bozoancă – Rus, Yabre, Ghiocel, Țica – D. Cireș, Neagu, Jardan – Cisotti, Green, Nica. După pauză au mai intrat: Sîrghi, Hagiu, Farcaș, Nedelea, Adăscăliței, M. Cireș, Savu, Nistor, Cricimar și Cîrjan.

Claudiu Niculescu a început jocul într-o formulă de echipă care i-a cuprins pe Aldescu – C. Alexe, Marc, Palmeș, Cherecheș – N. Popescu, Codrea – Mirică, N. Roșu, A. Voicu – Sokovic. În repriza a doua au mai intrat Moldovan – Borța, Taub, Batin, Pârvulescu, Matiș, Casap, L. Ion, Llullaku, Manole și Pintilie.

Următorul meci al elevilor lui Dorinel Munteanu va fi sâmbătă, 19 februarie, când va juca la Buzău, cu FC Buzău, echipă antrenată de Cristi Pustai.

foto: Concordia Chiajna

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVictorie cu 3-0 pentru Arcada Galați în meciul cu SCM Zalău
Articolul următorDacia Unirea Brăila a fost învinsă în amicalul cu Sporting Liești