Ministrul transporturilor, Lucian Bode s-a aflat astăzi într-o vizită pe șantierul unde se construiește Podul suspendat peste Dunăre ce leagă Brăila de Galați, unde l-a însoțit pe premierul Ludovic Orban. Stadiul fizic de execuție la această investiție este de 17,40% și este rezultatul ritmului susţinut în realizarea lucrărilor precum şi faptului că în această perioadă s-a lucrat conform graficului de lucru asumat.

Bode a spus că această investiâie este cea mai mare dezvoltare a infrastructurii de transport rutier din istoria României pentru această zonă, cu o valoare de 500 de milioane de euro. Acesta a precizat că legat de acest obiectiv, Guvernul are în licitaţie, proiectare şi execuţie varianta de ocolire Galaţi şi drum expres Brăila-Galaţi, care împreună, au o valoare de aproximativ 300 de milioane de euro. În cele 5 luni din acest an, Guvernul Orban a semnat contractele pentru realizarea Studiului de fezabilitate şi întocmirea proiectului tehnic de execuţie pentru Drumul expres Brăila-Tulcea, pe o lungime de 75 km. 

El a menţionat că după finalizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic va fi scoasă la licitaţie execuţia. De asemenea, pentru drumul expres Buzău-Brăila 98 km, în 21 februarie a fost semnat contractul pentru realizarea SF şi întocmirea proiectului tehnic de execuţie. În drumul expres Focşani-Brăila-Galaţi, unde intră şi varianta ocolitoare Galaţi şi drumul expres Brăila-Galaţi, sunt în evaluare obiectivul de proiectare şi execuţie, intră şi secţiunea Focşani-Brăila 76 km. Pe data de 21 mai a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.

„În ceea ce priveşte cele două obiective aflate în procedură de licitaţie estimăm că, fără contestaţii, finalizăm raportul procedurii la sfârşitul lunii iulie, iar în luna august semnăm contractul pentru varianta ocolitoare Galaţi. De asemenea, pentru cei 11 km din drumul expres Brăila-Galaţi finalizăm procedura la sfârşitul acestei luni, publicăm raportul procedurii, anunţăm câştigătorul şi fără contestaţie la începutul lunii iulie vom fi în măsură să semnăm contractul de proiectare şi execuţie pentru drumul expres Brăila-Galaţi. Mai sunt două obiective care au o anumită întârziere, dar pe care le-am dezgropat, pentru că erau uitate de ani de zile. Mă refer la varianta de ocolire Tecuci. În acest an suntem în proces de finalizare a expertizelor şi vom scoate la licitaţie execuţia acestui tronson, cât a mai rămas de executat din cei 7 km, până la sfârşitul acestui an. Şi nu în cele din urmă, credem că cel mai târziu în luna iulie, în funcţie de cum se mişcă antreprenorul, vom fi în măsură să semnăm contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru drumul expres Constanţa-Tulcea, cei 112 km”, a precizat Lucian Bode.

Sursa: Realitatea de Braila