Fotbalistul nigerian Godwin Onyeka s-a despărţit de formaţia SC Oţelul Galaţi, după 28 de minute jucate şi două goluri înscrise.
Gruparea gălăţeană de Liga a III-a şi fotbalistul au convenit, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale. Mijlocaşul a acuzat probleme medicale imediat după debutul său în tricoul Oțelului și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.
Pentru că Onyeka nu va mai putea juca în acest sezon, cele două părţi au decis rezilierea contractului. „Din păcate, starea medicală nu îi va mai permite să evolueze în această stagiune. Va fi operat şi îl vom sprijini în procesul de recuperare”, a declarat Valentin Ștefan, managerul general al SC Oțelul Galați, pentru site-ul clubului.
Transferat la Oţelul după începerea campionatului, mijlocaşul nigerian a debutat în minutul 62 al meciului cu FC Botoşani II, din etapa a VI-a. La trei minute după intrarea în joc, Onyeka a înscris pentru 1-0, iar în minutul 74 a reuşit „dubla”. Imediat după meci, nigerianul a acuzat probleme medicale şi nu a mai evoluat în nicio partidă.
Konyeha Godwin Onyeka s-a născut în Nigeria, pe 22 iunie 1992, și evoluează ca mijlocaș ofensiv. Jucătorul a fost adus prima dată în România de Astra Giurgiu, la vârsta de 19 ani. Pe parcursul carierei, a mai evoluat la Luceafărul Oradea, Pandurii Tg. Jiu, CS Buftea, Academica Clinceni, CSM Rm. Vâlcea, Viktoria Zizkov (Cehia), CSM Sighetu Marmației şi Shukura Kobuleti (Georgia).