Şeful serviciului de investigaţii criminale şi adjunctul inspectorului-şef au fost suspendaţi din funcţii şi plasaţi sub control judiciar. Procurorii spun că cei doi ar fi falsificat documente pentru a pune mâna pe banii pe care subordonaţii lor ar fi trebuit să îi primească pentru orele suplimentare lucrate.

Curtea de Apel Galați a decis să trimită spre soluționare, la Judecătoria Galați, contestația făcută de cei doi ofițeri de la IPJ Galați, inculpați în dosarul pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, și plasați sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Fostul inspector șef adjunct al IPJ Galați, comisarul șef Daniel Miron, și fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale, comisarul șef Ionuț Surugiu, au contestat în instanță masura controlului judiciar, impusă pe 13 aprilie 2022, de procurorul de caz. Conform ordonanței de luare a măsurii controlului judiciar, celor doi inculpați li s-a interzis, printre altele, să profeseze, ceea ce a atras după sine destituirea din funcții și suspendarea raporturilor de serviciu cu IPJ Galați, până la soluționarea cauzei penale.

Cei doi ofițeri au solicitat instanței să revoce măsura controlului judiciar.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSenatorul Irineu Darău: USR PLUS riscă să se dezintegreze și să devină irelevant pe scena politică
Articolul următorGălățean prins fără permis auto în Lehliu Gară