La data de 13 iulie 2023, în jurul orei 14:05, la intersecția dintre strada Ana Ipătescu cu Varianta de Ocolire 24 F, din municipiul Tecuci, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați – Biroul Drumuri Naționale și Europene, s-a stabilit că o femeie, de 30 de ani, din satul Furcenii Noi, comuna Cosmești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci către localitatea Furceni, ar fi pătruns în intersecția cu VO 24F, fără a acorda prioritate de trecere unei autoutilitare, condusă de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Bacău, rezultând un impact. Autoturismul în care se afla tânăra a fost lovit puternic de către un alt șofer care circula regulamentar. În urma impactului dintre cele două autoturisme, tânăra, aflată la volanul autovehicului a fost proiectată într-un parapet poziționat în afara carosabilului.

Cele două autovehicule au fost avariate, iar conducătoarea auto a fost rănită. A fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, însă, în urma interogării bazelor de date s-a constatat că femeia are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.            

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCătălin Drulă despre demisia Gabrielei Firea: ”Cine a protejat o structură mafiotă, care a torturat bătrâni, trebuie să dispară din viața publică”
Articolul următorOțelul Galați a scăpat printre degete victoria la revenirea în Liga 1