O casă din cartierul Ţiglina I, locuită de oameni ai străzii, a fost incendiată

Flăcările s-au extins și la o casă din vecinătate, unde au ars 60 de metri pătrați de acoperiș

O casă din cartierul Ţiglina I, locuită de oameni ai străzii, a fost incendiată, sâmbătă seara, focul extinzându-se şi la un imobil din vecinătătate.

Intervenția de urgență a pompierilor gălățeni a limitat proporţiile dezastrului, produs pe strada Avram Iancu, în zona de case a cartierului Țiglina I. La fața locului au acţionat trei autospeciale de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) și o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță.

„Incendiul a izbucnit la o casă nelocuită, de pe strada Avram Iancu. Flăcările s-au extins și la o casă din vecinătate, unde au ars 60 de metri pătrați de acoperiș”, a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime. Se pare că în imobilul respectiv locuiau mai mulți oameni ai străzii și, cel mai probabil, ei au fost cei care au provocat incendiul. Pompierii și polițiștii gălățeni au demarat o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cauza evenimentului.

Articolul precedentVoleibaliştii de la CSM Arcada Galaţi au învins Steaua, la Bucureşti, cu 3-1
Articolul următorHocheiştii au debutat în campionat cu două victorii la scor cu Sportul Studenţesc