Marți, 30 octombrie, va fi oprită apa în cartierul Micro 20, iar în cartierele Micro 16 și Micro 17 va fi debit scăzut la etajele superioare, din cauza unor lucrări. 

În contextul lucrărilor de investiții executate de Primăria Municipiului Galaţi, marţi, 30 octombrie, vor începe lucrările de reabilitare a conductei care asigură alimentarea cu apă în zona străzii Brăilei colţ cu Drumul de Centură.
Pentru golirea vechiului tronson, care va fi dezafectat, se va opune oprirea furnizării apei potabile în Micro 20, atât consumatori casnici cât şi o serie de agenţi economici şi instituţii din zonă urmând să fie afectaţi.

Care vor fi consumatorii afectați

Iată care sunt consumatorii afectaţi, între orele 8,00 şi 18,00: blocurile A2 sc1, A3, A4, A5, A6, A7, B1, E1 sc 2-7 cu agenţii economici aferenţi, Şcoala 43, Centrul de recuperare și reabilitare persoane adulte cu handicap nr. 2, Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii, Centru handicap Alzheimer, Complexul „Dumbrava Minunată”, Biserica Sf.Paraschieva, Restaurantul „Popa Nicu”, SC „Dana”, PECO – SC Deltarom SA, Dellyska 2013 SRL, punctul termic SC 36.
De asemenea, potrivit SC Apă-CAnal, se va face alimentarea cu apă potabilă cu presiune diminuată în cartierele Micro 16 şi Micro 17, ceea ce îi va afecta mai cu seamă pe cei care locuiesc etajele superioare ale blocurilor din cele două cartiere. Toţi abonaţii afectaţi de această oprire sunt sfătuiţi să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic.

 

Articolul precedentGalațenii au învins Rapidul, în Grupa C a Ligii Naționale de baschet masculin
Articolul următorColegiul Național ”Spiru Haret” din Tecuci a aniversat 120 de ani cu un flashmob filmat cu drona