Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Galaţi, a continuat programul de gospodărire a apelor.

S-au finalizat lucrări de asigurare a secţiunii de scurgere în vederea măririi capacităţii de transport a albiilor minore pe şase cursuri de apă neamenajate din zona administrată de SGA Galaţi, grav afectate de viiturile din ultimii ani.

Este vorba despre râurile Corozel (intravilan comuna Drăguşeni), Gologanu (Costache Negri), Negrea (Schela), Lozova (Schela), Chineja (Băneasa) şi Zeletin (comuna Podu Turcului, jud. Bacău), informează un comunicat de presă. SGA Galaţi a mai finalizat trei lucrări de întreţinere, pe cursuri de apă amenajate: râul Suhu – comuna Suhurlui, reamenajare albie râu Bârlad, mal stâng – comuna Ghidigeni şi reprofilare dig mal drept Derivaţie Rateş – comuna Drăgăneşti.  Alte două lucrări, pe râurile Bujoru şi Zeletin, se află în curs de execuţie.

Conform SGA Galaţi, lucrările s-au executat cu prioritate în zonele afectate de viiturile produse în ultimii ani, când au fost inundate locuinţe, anexe gospodăreşti, drumuri comunale şi alte obiective socio-economice, prin revărsări ale râurilor. Lucrările de mărire a capacităţii de transport a albiilor minore se execută şi în parteneriat cu unităţile administrativ-teritoriale, în baza unui protocol de colaborare.

Articolul precedentO gălăţeancă de 18 ani, în etapa următoare la „Vocea României”
Articolul următorAcum aveţi ocazia să scăpaţi gratuit de deşeurile electrice şi electronice