Gălățenii care vor să plece de Paște în afara țării și nu au avut vreme să-și facă pașaport au o șansă în plus să obțină documentul în timp util. Numărul mare de solicitări care vin la Serviciul Pașapoarte fie prin programările online, fie direct la ghișeu, i-au determinat pe reprezentanții instituției să prelungească programul și în weekend.

Astfel, sâmbătă, 16 aprilie, între orele 8,30 și 16,30, cu o săptămână înaintea Sărbătorilor Pascale, opt ghișee la Pașapoarte vor fi deschise pentru a face față solicitărilor. Cele mai multe vor fi destinate celor care și-au făcut programări online, pe platforma www.epasapoarte.ro.

”La Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Galați vor funcționa opt ghișee, șase pentru programările online și două pentru cei care nu au o astfel de programare. Totodată, le solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare, pentru a evita așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului”, au transmis reprezentanții serviciului prin intermediul unui comunicat.

Pentru ca activitatea de primire a documentelor, de procesare și de eliberare să fie cât mai fluentă, gălățenii care solicită un pașaport sunt rugați să aibă documentația completă, informații despre actele necesare eliberării unui pașaport simplu electronic/ temporar putând fi găsite pe site-ul Direcției Generale de Pașapoarte 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAccident rutier pe D.J. 252G, în afara localității Țepu
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Polițiști de frontieră, specialiști în imobiliare. Ce salarii au ofițerii de la graniță