Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat în trafic un cetățean român, care conducea un autoturism radiat din circulaţie, de către autorităţile din Danemarca.

În data de 07 martie a.c., în jurul orei 15.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, a oprit în trafic, la intersecția dintre DJ 242 cu DJ 253, pe raza localității Viile, județul Galați, un autoturism, care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Regatului Danemarca. La volan se afla un cetățean român în vârstă de 31 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în cooperare cu autoritățile daneze, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulație din data de 01 martie a.c..

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAutoturism radiat din circulaţie, descoperit în P.T.F. Oancea
Articolul următorAcțiune a polițiștilor rutieri gălățeni pentru combaterea activităților ilicite săvârșite de conducătorilor de autovehicule de transport mărfuri și persoane