La Galaţi se nasc mai mulţi copii, dar se moare pe capete. Potrivit statisticilor, cel puţin în ultimul deceniu, sporul natural a rămas negativ.
481 de născuţi-vii au fost înregistraţi în judeţul Galaţi în luna iulie a acestui an. Numărul este cu 151 mai mare decât în iunie şi cu 46 mai mare decât în iulie 2018.
Pe de altă parte, tot în iulie 2019, numărul numărul deceselor înregistrate în judeţul nostru a fost de 603. Au murit cu 41 mai multe persoane faţă de luna precedentă, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Galaţi. Faţă de iulie 2018, numărul deceselor a crescut cu 32.
În consecinţă, sporul natural (numărul născuţilor-vii minus numărul decedaţilor) a rămas negativ. Au murit cu 122 de persoane mai multe decât s-au născut.
Cel puţin în ultimul deceniu, fără excepţie, sporul natural a rămas negativ în judeţul Galaţi. Pe de o parte, tinerii gălăţeni nu mai sunt înclinaţi să devină părinţi sau devin părinţi mai târziu. Pe de altă parte, este un semn clar că avem o populaţie îmbătrânită, mulţi tineri preferând să emigreze sau să se relocheze în România.