Consiliul Județean (CJ) Galați anunță că au fost finalizate lucrările la noul depozit de deșeuri menajere din județul Galați, cel de la Valea Mărului, în cadrul unei investiții de 69.940.160 de lei. Acest contract este o parte din ampla investiție care privește managementul deșeurilor din județ, în valoare de 481.894.052 de lei, finanțată cu fonduri europene prin Programul Infrastructură Mare.
”Implementăm la Galați un sistem unic în țară de management al deșeurilor. În cadrul acestui proiect amplu de mediu, am finalizat o investiție extrem de importantă în domeniul gestionării deșeurilor menajere. Noul depozit de la Valea Mărului este dotat cu tehnologii de mediu de ultimă generație și respectă cele mai drastice norme impuse de autoritățile europene în acest domeniu. Practic, va dispărea vechea imagine a gropii de gunoi, cu miros neplăcut, pungi și resturi de deșeuri împrăștiate de vânt. Regulile de depozitare sunt schimbate fundamental, adaptate noilor criterii de mediu, astfel că, până să fie aduse aici, la Valea Mărului, deșeurile menajere și cele nepericuloase vor fi colectate separat, sortate și tratate mecano-biologic, astfel încât în noul depozit va ajunge doar un compost, care la anumite intervale de timp va fi acoperit cu strat de pământ” a spus președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Valorea întregului proiect de management pe care-l implementam cu fonduri europene în județul Galați, care presupune ample investiții la Valea Mărului, Tecuci, Târgu Bujor și municipiul Galați, este de peste 100 de milioane de euro.
Sursa: Realitatea de Galati