Încep exproprierile pentru construirea podului peste Dunăre de la Brăila

Vor fi expropriate circa 400 de proprietăți, cu o suprafață totală de 64,2 hectare

Încep exproprierile pentru construirea podului peste Dunăre de la Brăila, după ce Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens. Hotărârea Executivului se referă la „declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrărilor de utililtate publică de interes naţional Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”.

Guvernul a aprobat şi cuantumul despăgubirilor individuale care vor fi acordate fiecărui proprietar în parte. În total, este vorba de peste 10 milioane de lei. Banii vor fi viraţi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care îi va pune la dispoziţia celor expropriaţi.

Vor fi expropriate circa 400 de proprietăți, cu o suprafață totală de 64,2 hectare, în județele Brăila (localitățile Brăila și Vădeni) și Tulcea (Smârdan și Jijila). Cele mai mari despăgubiri sunt prevăzute pentru fabricantul de construcții și structuri metalice Danketer Impex SRL (2,65 milioane lei), căruia îi va fi expropriată inclusiv o hală de producție, și pentru producătorul de alimente Soroli Cola SA, controlat de omul de afaceri Gheorghe Caruz (1,84 milioane lei).

Cel mai important proiect de infrastructură

Podul peste Dunăre de la Brăila este cel mai important proiect de infrastructură demarat în România după 1989. CNAIR a emis, la începutul lunii martie, ordinul de începere a proiectării podului, etapă pentru care concernul italo-japonez care a câştigat licitaţia are la dispoziţie 12 luni. Conform contractului, asocierea dintre Astaldi SpA (Italia) şi  IHI Infrastructure Systems CO. Ltd (Japonia) ar trebui să treacă la construirea efectivă a podului în martie 2019, iar în martie 2022 este prevăzut să se facă recepţia finală.

Valoarea totală a investiţiei se va ridica la 2,35 miliarde de lei, cu tot cu taxele aferente (circa 510 milioane de euro) şi include construirea podului suspendat peste fluviu şi a drumurilor de conexiune de pe malul tulcean. Acestea sunt în lungime totală de 23,4 kilometri, cu două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, în lungime de 19,095 km, şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.

Unul dintre capetele podului va fi amplasat între Galaţi şi Brăila, în amonte de confluenţa Dunării cu Siretul, la circa un kilometru de Brăila şi aproximativ şase kilometri de Galaţi.

Articolul precedentUn gălăţean de 50 de ani a murit după ce a făcut infarct în autobuz
Articolul următorVoleibaliştii de la CSM Arcada Galaţi au fost eliminaţi din cupele europene