106 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acţiunile de verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars Cov 2.

În data de 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și pompieri au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1 680 de persoane și 116  societăți comerciale.

Totodată, polițiștii gălățeni au controlat 180 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 181 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10 700 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Intervențiile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.nmb 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentIulian Leca: O problemă mortală în Sănătate. Cazul Vlad Voiculescu
Articolul următorUn minor condamnat deja pentru tâlhărie, bănuit de furtul unor bani din punctul de lucru al unei societăți comerciale din Galați