În perioada 10 – 16 februarie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 646 de persoane, 54 de autovehicule și 55 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 448 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, fiind depistate 111 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 197 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 12 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.   

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 47 documente și au fost găsite 47 de autovehicule și 6 plăcuțe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 198 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 31 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 25 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 35 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 8 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 7 autovehicule și 8 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Articolul precedentÎnfrângere în trei seturi suferită de CSM Arcada Galați în meciul de pe terenul liderului Diviziei A1 la volei masculin
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET