Bustul hatmanului Mazepa din parcul Libertăţii a fost lăsat de hoţii de fier vechi fără penele de la cuşmă şi fără placa bilingvă de bronz, la doar câţiva ani de la inaugurare.
Gălăţenii sunt obişnuiţi cu vandalizarea, aproape an de an, a statuii poetului Mihai Eminescu, din parcul cu acelaşi nume.
Deşi situat în plin centurl oraşului şi păzit, parcul Eminescu, acum aflat în plin proces de reabilitare, a căzut pradă vandalilor care au rupt mâna muzei poetului.
Iniţial din marmură, aceasta a fost înlocuită, la comanda autorităţilor, cu o replică din ghips, pe care însă hoţii au furat-o timp de mai bine de un deceniu, fără să poată fi prinşi. Pe lângă statuia lui Eminescu, acum ferită, fiind înconjurată de un gard înalt de metal, multe alte monumente au căzut pradă vandalilor din oraş. Statuia hatmanului Mazepa este o victimă de dată mai recentă.
Statuia, dezvelită în 2004, în prezenţa unei delegaţii ucrainene
După ce a fost reabilitat şi reamenajat timp de mai mulţi ani cu fonduri europene, Parcul „Libertăţii” de pe strada Basarabiei a fost inaugurat de Dumitru Nicolae, în anul 2004. Din considerente pur diplomatice, autorităţile locale de la acea vreme au luat decizia de a amplasa, la intrarea în parc, o statuie a hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, eroul naţional al Ucrainei. Monumentul a fost dezvelit la 5 mai 2004, în prezenţa unei delegaţii venite de la Kiev.
În momentul inaugurării, bustul personalităţii istorice al cărei nume îl poartă şi două cartiere gălăţene era reprezentat cu pene la căciulă şi cu o plăcuţă scrisă în română şi în ucraineană. Câţiva ani mai târziu, parcul fiind lăsat fără pază, hoţii de fier vechi au furat penele şi plăcuţa de bronz. Au crezut probabil că vor scoate mai mulţi bani pe ele, deşi valoarea artefactelor era mai degrabă simbolică.
Între timp, o altă plăcuţă bilingvă i-a luat locul celei originale, dar nimeni nu s-a ocupat să-i refacă şi penele de la cuşmă. În prezent, parcul este păzit non stop.