La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de aproape 190 milioane de lei pentru 66 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea a 42 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe – anunță ministrul Cseke Attila.

”Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, sprijină, din nou, instituțiile culturale de spectacole care nu primesc finanțare din bugetul național. Astfel, acestea își vor putea acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și vor putea derula investiții specifice”, a declarat ministrul dezvoltării.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 august-9 decembrie 2022, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Fondurile au fost repartizate în conformitate cu solicitările transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

Ministrul a reamintit că fondurile alocate astăzi se alătură celor aproape 270 milioane de lei prin care Ministerul Dezvoltării a sprijinit, la sfârșitul lunii august, 65 de instituții de spectacole.

Repartizarea sumelor pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici

 

Nr. crt.

Județ

Unitatea administrativ-teritorială

Denumire instituţie

Sumă alocată (lei)

 

 

 

Total

189.245.718,38

1

Alba

Județul Alba

Teatrul de Păpuși „Prichindel”

3.293.100,00

2

Arad

Municipiul Arad

Filarmonica de Stat Arad

3.942.920,00

3

Arad

Municipiul Arad

Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

4.009.622,76

4

Argeș

Județul Argeș

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești

11.374.139,66

5

Argeș

Municipiul Pitești

Filarmonica Pitești

2.252.645,38

6

Bacău

Județul Bacău

Filarmonica „Mihail Jora”

3.183.200,39

7

Bacău

Municipiul Bacău

Teatrul Municipal „Bacovia”

2.656.997,88

8

Bihor

Județul Bihor

Teatrul „Regina Maria”

2.648.653,40

9

Bihor

Județul Bihor

Filarmonica de Stat Oradea

2.664.101,44

10

Bihor

Județul Bihor

Teatrul „Szigligeti Szinhaz”

3.870.282,65

11

Bistrița-Năsăud

Municipiul Bistrița

Centrul cultural municipal „George Coșbuc”

800.000,00

12

Botoșani

Municipiul Botoșani

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”

553.267,13

13

Botoșani

Municipiul Botoșani

Filarmonica „George Enescu”

1.102.302,62

14

Botoșani

Municipiul Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu”

1.183.405,11

15

Brăila

Județul Brăila

Filarmonica „Lyra-George Cavadia”

726.223,61

16

Brăila

Municipiul Brăila

Teatrul de Păpuși

726.223,61

17

Brăila

Municipiul Brăila

Teatrul „Maria Filotti”

1.936.596,29

18

Brașov

Municipiul Brașov

Teatrul pentru copii „Arlechino” Braşov

698.954,06

19

Brașov

Municipiul Brașov

Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov

2.396.615,40

20

Brașov

Municipiul Brașov

Filarmonica Braşov

5.145.305,03

21

Brașov

Municipiul Brașov

Opera Braşov

8.816.025,18

22

Buzău

Județul Buzău

Teatrul „George Ciprian”

3.228.000,00

23

Caraș-Severin

Județul Caraș-Severin

Teatrul de Vest Reșița

1.350.000,00

24

Cluj

Județul Cluj

Teatrul de Păpuși „Puck” Cluj-Napoca

2.903.030,89

25

Cluj

Județul Cluj

Filarmonica de Stat Transilvania

11.389.203,20

26

Cluj

Municipiul Turda

Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda

2.216.537,54

27

Constanța

Județul Constanța

Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța

2.206.417,00

28

Constanța

Județul Constanța

Teatrul de stat Constanța

3.624.375,00

29

Covasna

Municipiul Sfântu Gheorghe

Teatrul „Andrei Mureșanu”

1.280.234,43

30

Covasna

Municipiul Sfântu Gheorghe

Teatrul „Tamasi Aron”

3.413.569,46

31

Dâmbovița

Municipiul Târgoviște

Teatrul Municipal „Tony Bulandra”

3.500.000,00

32

Dolj

Municipiul Craiova

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”

521.000,00

33

Dolj

Municipiul Craiova

Opera Română Craiova

2.350.000,00

34

Dolj

Municipiul Craiova

Filarmonica „Oltenia”

2.450.000,00

35

Galați

Municipiul Galați

Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver”

736.324,26

36

Galați

Municipiul Galați

Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

1.262.270,16

37

Galați

Municipiul Galați

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

4.049.783,43

38

Giurgiu

Județul Giurgiu

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

1.745.409,21

39

Gorj

Municipiul Târgu Jiu

Teatrul dramatic „Elvira Godeanu”

3.400.000,00

40

Harghita

Municipiul Gheorgheni

Teatrul „Figura Stúdió Színház”

502.917,29

41

Harghita

Municipiul Miercurea-Ciuc

Teatrul Municipal „Csiki Jatekszin”

2.424.393,84

42

Harghita

Municipiul Odorheiu Secuiesc

Teatrul „Tomcsa Sándor”

749.772,33

43

Iași

Județul Iași

Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași

2.439.378,38

44

Iași

Județul Iași

Filarmonica Moldova „Iași”

6.824.610,31

45

Iași

Municipiul Iași

Ateneul Național din Iași

4.136.276,41

46

Mureș

Județul Mureș

Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel”

2.708.809,39

47

Mureș

Județul Mureș

Filarmonica de Stat

5.627.265,74

48

Neamț

Județul Neamț

Teatrul „Tineretului” Piatra-Neamț

1.018.880,00

49

Prahova

Municipiul Ploiești

Teatrul „Toma Caragiu”

4.780.722,10

50

Prahova

Municipiul Ploiești

Filarmonica „Paul Constantinescu”

5.150.388,70

51

Satu Mare

Județul Satu Mare

Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti”

838.616,63

52

Satu Mare

Municipiul Satu Mare

Teatrul de Nord Satu Mare

3.863.569,66

53

Sibiu

Județul Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu

2.078.022,63

54

Sibiu

Municipiul Sibiu

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”

1.897.737,56

55

Sibiu

Municipiul Sibiu

Teatrul Național „Radu Stanca”

4.744.343,91

56

Suceava

Municipiul Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec”

1.500.000,00

57

Timiș

Județul Timiș

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

1.717.061,51

58

Timiș

Municipiul Timișoara

Teatrul German de Stat

3.065.227,41

59

Timiș

Municipiul Timișoara

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”

3.463.810,10

60

Timiș

Municipiul Timișoara

Filarmonica „Banatul”

4.645.666,78

61

Tulcea

Județul Tulcea

Centrul Cultural cu statut de teatru „Jean Bart”

1.868.000,00

62

Vâlcea

Județul Vâlcea

Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

1.380.793,16

63

Vâlcea

Municipiul Râmnicu Vâlcea

Teatrul Municipal „Ariel”

1.249.963,64

64

Vâlcea

Municipiul Râmnicu Vâlcea

Filarmonica „Ion Dumitrescu”

2.083.272,72

65

Vaslui

Județul Vaslui

Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad

679.482,00

66

Vrancea

Municipiul Focșani

Teatrul Municipal „Mr. Gheorghe Pastia” Focșani

2.200.000,00

 

                          

Articolul precedentFabrica de zahăr din Buzău a fost amendată cu 50.000 de lei de către inspectorii ANPC
Articolul următorCSM Arcada Galați s-a calificat în play-off-ul Cupei CEV, unde va întâlni echipa italiană Bluenergy Daiko Volley Piacenza