Grădiniţa Nr. 6 din cartierul gălăţean Mazepa va fi mutată în Casa parohială a Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, după ce Primăria a încheiat un protocol în acest sens cu parohia și Inspectoratul Școlar Județean.

În momentul de faţă, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 6 funcţionează, fără autorizaţie sanitară, în două apartamente, la parterul blocului E1, de pe strada Română nr. 10. De la 110 preşcolari, câţi instruia în anul 2013-2014, grădiniţa a ajuns acum la doar 50 de copii, pentru că părinţii au început să o evite, din cauza condiţiilor improprii, chiar dacă este situată în apropierea domiciliului.

În noul sediu al grădiniţei se vor realiza separarea utilităților de gaz, apă şi energie electrică, prin noi branșamente, precum şi montarea unor corpuri de iluminat corespunzătoare, care să asigure lumină în sălile de clasă. De asemenea, accesul la grupul sanitar va fi facilitat prin extinderea imobilului, cu o structură ușoară, care va cuprinde un culoar de acces, o sală pentru depozitarea produselor „lapte – corn” și un cabinet medical. Alimentarea cu agent termic a spațiilor nou create, amenajarea încăperilor conform noii destinații şi montarea de parchet în spațiul destinat bucătăriei sunt prevăzute, şi ele, în proiectul de lucrări. Mai sunt avute în vedere, printre altele, reamenajarea grupului sanitar, prin montarea a opt toalete, opt chiuvete și opt oglinzi, amenajarea unei toalete pentru cadrele didactice, repararea fațadei şi refacearea trotuarelor din jurul clădirii.

Valoarea totală a investiției pentru grădiniţa din cartierul Mazepa este de 258.081,549 lei, sursa de finanțare fiind bugetul local, precizează Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi.

În ultimele ierni, în casa parohială s-a organizat, experimental, o grădiniţă de duminică, prin implicarea unor educatoare voluntare din parohie, iar proiectul a fost foarte apreciat de comunitate. Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” a pus la dispoziţia comunităţii casa parohială şi pentru un nou centru de permanenţă medicală, care va fi înfiinţat în această toamnă.

Articolul precedentGalaţiul a sărbătorit 30 de ani de la marele meci Oţelul – Juventus Torino 1-0
Articolul următorFormaţia de volei masculin Arcada Galaţi a intrat sub umbrela clubului Primăriei