Noaptea trecută a fost una dificilă pentru locuitorii mai multor sate din judeţul Galaţi, speriaţi că avertismentul de vreme severă s-ar putea transforma în alte inundaţii dezastruoase, cum a mai văzut judeţul Galaţi în ultimii ani. Avertizările tip Cod portocaliu au venit destul de târziu, spuneau oamenii, cu doar câteva minute înainte să se rupă băierile cerului, într-o ploaie torenţială, însoţită pe alocuri şi de grindină. Efectele nu au întârziat să apară. DN25, între Piscu și Vameș, loc predispus la inundaţii, a fost acoperit de apă, traficul fiind limitat la un singur sens mai bine de jumătate de oră.

Nu au fost înregistrate accidente rutiere, poliţia dirijând traficul atât timp cât a fost necesar. A plouat însă atât de tare, într-un timp foarte scurt, încât șanțurile, chiar întreţinute şi curăţate, nu au făcut față. Apa a inundat mai multe gospodării și case, oamenii fiind luați prin surprindere. 

Pompierii, veniţi în zonă cu mai multe autospeciale și motopompe, au intervenit pentru a scoate apa din gospodării.

”Imediat după intrarea în codul portocaliu a fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. Din informațiile pe care le avem sunt șase gospodării și case inundate la Independența, Vameș și Slobozia Conachi, iar la Piscu au fost șase curți inundate. S-a dispus pornirea pompelor de desecare pentru eliberarea Drumului Național 25, zona aceea este cu probleme de fiecare data când sunt ploi torențiale. S-a circulat jumătate de oră pe un singur fir”, a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

În satul Vameș, mereu aflat în calea apelor, localnicii spuneau că s-au rugat la Dumnezeu să plouă, dar ploaia a venit cu distrugere. Mița Gheorghiu, de 76 de ani, rămasă fără soţ acum cinci ani, se gândeşte cum o să pună lucrurile în ordine, neavând aproape niciunul dintre cei cinci copii. Apa a fost de 10 cm în casă, iar de grădină s-a ales praful. Dar, când au venit pompierii, i-a trimis la vecini, unde situaţia era mai gravă. Vecina și-a fracturat mâna după ce a alunecat în curte, așa că a plecat la spital. În urma ei, soțul încearcă să pună lucrurile în ordine. Cea mai mare pagubă o reprezintă mașina nouă, luată de viitură.

 

Articolul precedentInternetul gratuit din partea UE se amână
Articolul următorPercheziţii la domiciliul unui contrabandist de vârsta a treia