Golgheterul Lieştiului va juca din retur pentru Oţelul Galaţi

Golgheterul formaţiei Sporting Lieşti, Robert Țicămucă, va juca din retur pentru SC Oţelul, acesta fiind primul transfer al grupării gălăţene în intersezon.

Fotbalistul, în vârstă de 19 ani, a semnat cu Oţelul un contract până în vară, cu drept de prelungire pentru încă doi ani. Eligibil ca junior U20, Țicămucă poate evolua în spatele vârfului, dar poate fi folosit și ca atacant. În turul actualei ediții de campionat, Țicămucă a jucat în toate cele 14 meciuri ale echipei din Liești și a marcat nouă goluri.

„Sunt bucuros că am ajuns la Oțelul. Practic, m-am întors acasă, aici am început primii pași în fotbal. Sper că voi putea pune umărul la obiectivul clubului, acela de a ajunge din nou cât mai sus în fotbalul românesc. Cred că mă voi acomoda repede, pentru că îi cunosc pe majoritatea jucătorilor”, a declarat Robert Țicămucă.

Robert Lucian Țicămucă s-a născut la Galați, pe 19 iunie 1999. A început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Oțelului, sub îndrumarea antrenorului Sorin Târâlă. A trecut apoi la LPS Galați, de unde a ajuns la juniorii celor de la Dinamo București. Evoluțiile bune l-au propulsat la Juventus București, formație pentru care a evoluat în liga secundă și alături de care a promovat în Liga I. Pe 17 decembrie 2017, Țicămucă a debutat în prima ligă, bifând o repriză într-un meci la Iași. După despărțirea de echipa bucureșteană, a semnat cu Sporting Liești.

Articolul precedentCu 35 la sută mai multe locuinţe terminate la Galaţi în 2018 faţă de 2017
Articolul următorȘoferii gălăţeni au de primit taxe auto de peste 13 milioane de euro