Galaţiul găzduieşte un salon auto cu peste 240 de modele noi

Galaţiul găzduieşte în acest weekend un salon auto, în cadrul căruia vor fi prezentate peste 240 de modele noi de autovehicule.

Aflat la cea de-a VIII-a ediţie, Salonul Auto Galaţi „GAS 2019” reuneşte cele mai importante mărci auto din Galaţi şi Brăila comercializate de dealerii zonali. Otganizatorii susţin că salonul de la Galaţi este cel mai mare din ţară, după numărul de mărci şi modele expuse.

Manifestarea se va desfăşura în perioada 13-15 septembrie, pe Faleza superioară, între Elice şi Parcul Viva. În cele 26 de standuri vor fi prezente peste 240 de noi modele auto, la secţiunile autovehicule, autoutilitare, camioane şi tehnologie de asistenţă rutieră.

În cei opt ani de GAS, au fost prezentate 1.840 de modele auto noi, au avut loc 26 de lansări şi au fost prezenţi peste 220.000 de vizitatori.

De vineri, ora 9,00, până duminică, ora 24,00, circulaţia rutieră pe Faleza Superioară va fi închisă între Parcul Viva şi Elice, pentru desfăşurarea evenimentului.

Articolul precedentDrumul judeţean Găneşti – Rădeşti va fi modernizat cu bani europeni
Articolul următor4.000 de ghiozdane donate copiilor de Arhiepiscopia Dunării de Jos