Gălăţenii, înşelaţi la cântar în pieţe cu telecomanda. Poliţiştii ne îndeamnă să cumpărăm de la cei care folosesc cântarele Administraţiei Pieţelor, având etichetelor colantate.

Că tot e sezonul cumpărăturilor en gros, pentru proviziile de iarnă, au apărut comercianţi care folosesc cântare neomologate şi/sau neverificate metrologic. Mai mult, unele sunt măsluite, fiind folosite intenţionat pentru a facilita înşelăciunea. Comercianţii folosesc o telecomandă pentru a influenţa cantitatea arătată de cântar. Două astfel de exemple au fost identificate de poliţiştii locali care au efectuat controale în Piaţa „Calea Basarabiei” şi pe Aleea Comerţului din Micro 39 A. Cei doi comercianţi au reuşit să distrugă telecomenzile, dar nu au scăpat şi de răspunderei. Au mai fost identificate şase cântare neomologate şi neverificate metrologic, toate fiind confiscate.

Vânzător de struguri „uşurat” de peste 3.000 de kg de marfă şi amendat 

Un comerciant de struguri din Vrancea a fost amendat cu 500 de lei, pentru că vindea marfă fără acte de provenienţă. Potrivit Legii 12/1990, s-a confiscat întreaga cantitate de struguri, respectiv 3.262 kilograme. Marfa a fost predată unui operator economic autorizat, în vederea valorificării.
Gălăţenii sunt sfătuiţi să cumpere mai ales de la comercianţii care folosesc cântarele Administraţiei Pieţelor, uşor recognoscibile datorită etichetelor colantate.

Articolul precedentAproape 15.000 de studenţi vor învăţa anul acesta la universităţile gălăţene
Articolul următorCăldura din iarna 2017-2018 a costat Primăria Galaţi zece milioane de lei