Gălăţenii au câştigat cu 13-3 ultimul meci din „Cupa României” la hochei

Gălăţenii au câştigat cu scorul de 13-3 ultimul lor meci din „Cupa României” la hochei pe gheaţă, disputat, vineri, la Miercurea Ciuc, în compania formaţiei Steaua Bucureşti.

Partida a fost la discreţia echipei de la malul Dunării, care s-a impus fără să forţeze prea mult, în condiţiile în care miza meciului a fost nulă. Zagidulin 5, Kiricenko 4, Butochnov, Mărcuș, Irimia și Neznamov au înscris pentru scorul final de 13-3 (3-1, 3-1, 7-1).

Grupa B a ediţiei din acest an a „Cupei României” a fost câştigată de Corona Braşov, cu trei victorii din trei meciuri. Gălăţenii, învinşi de Corona în prima zi (scor 3-4), aveau doar şanse teoretice de a mai obţine calificarea în finală. Astfel, în ciuda victoriilor cu CSHC Marton Aron Sândominic (6-0) şi Steaua (13-3), CSM Galaţi a ocupat locul al doilea în grupă.

Câştigătoarele celor două grupe, HC Miercurea Ciuc şi Corona Braşov, îşi vor disputa, duminică seara, finala competiţiei. CSM Galaţi şi CSM Gheorgheni au ocupat locurile 3-4, finala mică nedisputându-se la acest turneu.

Pentru hocheiştii gălăţeni, acesta a fost ultimul meci din anul 2018, următorea lor intrare pe gheaţă fiind programată la începutul anului viitor, în compania echipei din Ciuc.

Articolul precedentPrimăria municipiului Galaţi caută un DJ pentru noaptea de Revelion
Articolul următorBaschetbaliştii de la CSU Phoenix CSM Galaţi defilează spre „grupa galbenă”