Duminică, 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au depistat în trafic doi conducători auto, unul în vârstă de 53 de ani și celălalt de 51 de ani, care la testarea alcoolscop au avut o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul fiecăruia dintre ei. 

La data de 7 mai 2023, în jurul orei 07:40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați au oprit în trafic pe strada Traian, la intrarea în municipiul Galați dinspre localitatea Vânători, un autoturism care era condus de un bărbat de 53 de ani, sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea alcoolscop a conducătorului auto a fost indicată o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru aceeași faptă va fi cercetat un alt bărbat, cu vârsta de 51 de ani, din municipiul Galați, care a fost depistat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, dinspre localitatea Vânători către Bariera Galați, din municipiul Galați, sub influența băuturilor alcoolice, la data de 7 mai 2023, la ora 08:51.

Valoare indicată la testarea alcoolscop, a fost tot de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge. De asemenea, polițiștii i-au întocmit dosar penal

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDepistată la volan fără permis de conducere, în mașină cu concubinul ei care încerca să o învețe tainele șofatului
Articolul următorCircula cu un autoturism radiat din circulație din 2019