O gălăţeancă a fost bătută şi violată de un recidivist eliberat condiţionat, care mai avea de executat 248 de zile de închisoare.
Recidivistul, Valentin-Marius Floştură, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în stare de arest preventiv. El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de viol, conducere a unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în seara de 22 martie 2019, în jurul orei 20.30, „inculpatul a profitat de faptul că persoana vătămată A.G. dorea să se deplaseze într-o zona mărginaşă a municipiului Galaţi şi a ademenit-o în autoturismul personal, sub pretextul de a o conduce la destinaţie”. Inculpatul şi-a condus maşina în zona fostului C.A.P. de la Fileşti, pe un drum de pietriş, necirculat. A obligat-o pe femeie să coboare din autoturism şi a dus-o în dreptul unor clădiri abandonate, „exercitând acte de violenţă asupra ei pentru a o determina să întreţină un raport sexual oral”.
În urma anchetei s-a mai stabilit că bărbatul a condus un autoturism marca Volkswagen Polo neînmatriculat în circulaţie şi având aplicate plăcuţe cu un număr fals de înmatriculare, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Conform procurorilor, inculpatul Valentin-Marius Floştură era, în momentul comiterii faptei, recidivist post-executoriu, fiind eliberat condiţionat pe 10 iulie 2018, cu un rest rămas de executat de 248 zile închisoare.